Rezultate pentru “mae”
37 rezultateRomânia reacționează după incidentele cu drone rusești care au pătruns neautorizat în spațiul aerian național. Ambasadorul Rusiei a fost convocat la MAE, iar Bucureștiul a transmis un protest oficial după confirmarea originii rusești a componentelor recuperate dintr-una dintre drone. Un diplomat rus a fost declarat indezirabil și trebuie să părăsească România în 5 zile. 📌 România spune că va continua să colaboreze cu NATO și UE pentru protejarea securității naționale. #fy #fyp #foryourpage #for
#România expulzează un diplomat rus după atacurile cu drone. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență la #MAE #rusia #drone #razboi
Ambasadorul Rusiei la București, Valentin Lipaev, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) ca reacție fermă la violarea repetată a spațiului aerian al României în perioada 24–26 iulie, când Armata Română a doborât trei drone pătrunse neautorizat. În cadrul întâlnirii, diplomatului rus i s-au prezentat fragmente dintr-una dintre dronele distruse în județul Buzău, a căror proveniență rusească a fost confirmată oficial de investigațiile Parchetului. MAE a transmis un protest ferm, sub
Oana Țoiu salvează banii risipiți pe clădiri goale pentru a investi în patrimoniu. După 12 ani de chirie pentru două clădiri în care nu mai lucra nimeni. Oana Țoiu a decis rezilierea contractelor. România plătea în Libia chirie pentru sediul ambasadei și pentru reședință, deși echipa diplomatică fusese relocată în altă țară încă din 2014, din cauza riscurilor de securitate. În acest timp, statul român a achitat 𝗽𝗲𝘀𝘁𝗲 𝟰𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 $. 👉 „România are bijuterii de patrimoniu în multe locuri
MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde au fost anunţate un cod roşu şi un cod portocaliu de incendii de vegetaţie. Link în comentarii
Ismael „El Mayo” Zambada, șeful cartelului mexican Sinaloa și ultimul lord de „modă veche” al drogurilor, a fost condamnat la închisoare pe viață în SUA
Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, în urma convocării ambasadorului României din Rusia la sediul Ministerului rus de Externe, s-a luat decizia de a închide consulatul român din Sankt-Petersburg și de a declara expulza persoana care ocupa interimar postul de consul. Măsura luată de MAE rus este în oglindă cu cea decisă de România după explozia dronei de la Galați. #digi24 #stiriledigi24 #consulat #sanktpetersburg #mae #rusia
Anunțul MAE despre românii aflați în Venezuela, după cutremurele devastatoare: „Nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară”
O companie a construit locuințe pentru muncitorii străini veniți să lucreze în Italia: „Casele pe care le închiriau erau dărăpănate și murdare”
Documente despre Mineriada din 1990, desecretizate de Ministerul de Externe și expuse pentru public
Drona marină care a explodat în această dimineață în Portul Constanța făcea parte, alături de alte mijloace similare de luptă, dintr-o operațiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse. Forțele ucrainene au pierdut controlul asupra respectivelor mijloace ca urmare a acțiunilor de război electronic întreprinse de Rusia. Intrarea acestei drone în spațiul suveran românesc reprezintă o consecință directă a războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Informații primite în cursul
Live Text Război în Iran, ziua 97. Hezbollah respinge categoric armistițiul, în timp ce Israelul bombardează masiv Libanul
MAE a convocat de urgență ambasadorul Rusiei la București, după amenințările Moscovei cu atacuri iminente asupra Kievului. Gestul vine ca reacție la avertismentele Rusiei către ambasadele străine de a-și evacua personalul din capitala ucraineană. Diplomația română a transmis un mesaj ferm, condamnând amenințările drept o escaladare gravă și iresponsabilă, cu potențiale consecințe sub aspectul dreptului internațional. În ciuda presiunilor, România, alături de SUA și UE, își menține prezența diplo
Românii sunt aproape de a afla mai multe despre primii ani de după Revoluția din 1989. Arhivele Ministerului de Externe, care conţin documente de la debutul perioadei de tranziție spre democrație, au fost desecretizate de Guvern. Sunt mii de dosare care vor fi făcute publice. #mineriade #revolutie #regelemihai #desecretizare #mae
Cum încearcă presa rusă să creeze tensiuni între București și Kiev cu o minciună despre participarea lui Zelenski la B9. Reacția MAE
Primul blindat 4×4 Cobra II făcut în România, prezentat la București. „Sunt produse la Mediaș așa cum sunt produse și în Turcia”
❌ PSD are alergie la miniștri care fac treabă. PSD e deranjat până peste cap de miniștri USR care muncesc pentru români. De ce alege PSD haosul acum? 🤯 @Radu Miruță - omul care a deranjat sistemul la trei ministere Economie, Transporturi, Apărare - cu înzestrări militare de peste 16 miliarde de EURO prin programul SAFE @Diana Buzoianu - femeia care a intrat cu tancul în mafiile de mediu A reformat Romsilva. A actualizat aplicația SUMAL. A deblocat peste 2.200 de proiecte în valoare de 10 miliar
Oana Țoiu anunță declasificarea a peste 5.000 de dosare diplomatice din arhivele MAE: alegerile din mai 1990, mineriadele
Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, a declarat că ambasadorul Rusiei la București nu a mai negat categoric că drona prăbușită recent în România ar fi rusească. Declarația vine după ce oficialul rus a fost convocat la MAE. Țoiu a subliniat că autoritățile române sunt sigure că drona este de fabricație rusească. Ambasadorul a reiterat poziția Moscovei, conform căreia Rusia nu are ținte pe teritoriul României sau al NATO. Ministrul a condamnat ferm incidentul, considerându-l o încălcare a drep
16.04.2026 Calin Georgescu și maestrul Ion Cristoiu #Calin #Georgescu #presedinte #Romania #HAE
Celebrul maestru bucătar englez Jamie Oliver dezvăluie ”secretele” fripturii perfecte! O poți găti și tu acasă, dacă urmezi sfaturile acestuia
Statul își numără găurile negre: miliarde pierdute la CFR Marfă, SN CFR și Romaero,dar cetǎțenii?🇷🇴 #Romania #CFRMarfa #Romaero #CompaniiDeStat #Economie
REFORMĂ ÎN COMPANIILE DE STAT Premierul Ilie Bolojan: Avem o imagine mai clară asupra companiilor de stat și un plan de lucru structurat pentru perioada următoare. România are peste 1.500 de companii în care statul este acționar, iar multe dintre ele funcționează ineficient și generează pierderi semnificative pentru bugetul public. În total, vorbim de aproximativ 14 miliarde de lei pierderi în ultimii ani, bani care ar fi putut merge în investiții importante pentru români. Am început aceast
Începe reforma companiilor de stat, multe dintre ele ineficiente sau inactive, și cu pierderi consistente, o adevărată povară pentru buget. Primele pe listă sunt 22 de nume importante, precum TAROM, pentru care Guvernul trebuie să decidă până la finalul lunii dacă va mai exista sau nu. O decizie urgentă este necesară și pentru Metrorex, CFR Călători, CFR SA, Avioane Craiova sau Romaero. #reforma #companiidestat #metrorex #tarom #cfr #news #stiriromania
Călin Georgescu astăzi la un interviu special împreună cu maestrul Ion Cristoiu. Apel către poporul român - 16.04.2026 🇷🇴🩵 @calin.georgescu.real @Cristela Georgescu @Firica @Erika Toma @❤️Mioara❤️Voicu❤️Bubu @Mihaela 20🇷🇴 @Cristina Pana @⚜️ALEX OFICIAL XPRESSNEWS⚜️ @LaurCG @Traveler2025 @familiaradulescu @O mână de Viteji @Manu #viral #breakingnews #romania🇷🇴 #călingeorgescu #HAE
Maestrul Cristoiu si Calin Georgescu 16.04.2026
BREAKING NEWS: Atiku Abubakar, Peter Obi, Kwankwaso, Aregbesola, Amaechi, and Tambuwal spearhead ADC’s protest against INEC for not recognizing the party leadership led by David Mark. https://t.co/DvSBEC5Znk
BREAKING NEWS: Atiku Abubakar, Peter Obi, Kwankwaso, Aregbesola, Amaechi, and Tambuwal spearhead ADC’s protest against INEC for not recognizing the party leadership led by David Mark. https://t.co/grd8sK261r
The protest going on in Abuja is long overdue. Finally the opposition are taking bold steps. I have seen Atiku. PO. Kwankwaso, Amaechi. And almost all the ADC leaders. Let the world know that there’s a threat to democracy in Nigeria. Nigerians must be allowed to democraticall https://t.co/IXfOkJjJJ5
„Toate elementele trebuie convenite astăzi”. Iranul și SUA au primit un plan pentru încetarea ostilităților (Reuters)
Editorial emoționant în presa italiană despre Mircea Lucescu: „Lucescu și România. Dragostea e mai presus de sănătate”
Sono arrivati in porto a Cagliari 120 migranti, richiedenti protezione internazionale, che verranno distribuiti nelle varie strutture d’accoglienza dell’Isola, gestite dal sistema delle Prefetture che fanno capo al ministero dell’Interno. Sono stranieri che sono stati reindirizzati dall’hotspot di Lampedusa. Nei giorni scorsoi gli sbarchi sull’isolotto siciliano sono stati rallentati dal maltempo e dal forte vento di maestrale. Così il governo ha disposto la redistribuzione immediata in altre r
Follow ! Cea mai nouă melodie a agricultorilor de la maestrul Dan Nistor #agro #agriculture #agri #farm
USR se poartă de parcă ne-au câștigat la babaroase și fac ce vor ei cu noi! MAE are obligații în raport cu TOȚI românii, indiferent cine sunt! Dacă este real că s-a dat ordin ca o fetiță minoră să fie dată jos din autobuz și să nu fie dusă la avion pentru repatriere, atunci PUȘCARIE scrie pe cei responsabili! #puscarie #mae #guvern #usr #românia
Ce lege ar fi încălcat românca arestată alături de un iranian în apropierea submarinelor nucleare... - Adevarul
Zece ani de la atentatele teroriste jihadiste de la Bruxelles: 32 de oameni au murit atunci, iar peste 300 au fost răniți
Reacția MAE după ce o româncă a încercat să intre, alături de un iranian, într-o bază nucleară britanică